E aproape sigur. Radamel Falcao va ajunge din 2014 pe Santiago Bernabeu. Cel puțin asta susține ziarul de casă al grupării „blanco”, As, care dezvăluie în ediția online de astăzi dedesubturile acestei afaceri.
În ultimele zile au apărut informații potrivit cărora miliardarul rus Dmitry Rybolovlev, patronul lui AS Monaco, a achitat clauza de reziliere de 60 de milioane de euro, stabilită de Atletico Madrid. Sursa citată confirmă informația, doar că gruparea monegască va fi doar o punte de lansare către Real.
Concret, Perez și Rybolovlev ar fi căzut de acord ca Falcao să ajungă la Madrid via Monaco. Francezii, proaspăt promovați în Ligue 1 se vor folosi de columbian jumătate de sezon, pentru ca apoi să îi dea undă verde spre Madrid (cum clubul francez nu evoluează în cupele europene, sud-americanul va fi eligibil pentru Champions League, la Real). Potrivit jurnaliștilor iberici, pentru a evita eventuale neînțelegeri ulterioare, cel poreclit „Tigrul” va avea chiar o clauză în contract care să stipuleze că în cazul în care „albii” se decid să îl transfere, Monaco va fi obligată să accepte oferta (evident, una similară ca preț cu suma investită de gruparea din Hexagon pentru a-l achiziționa de la Atletico).
De ce nu vine pe Bernabeu din vară?
La o primă vedere există mai multe semne de întrebare privind veridicitatea informațiilor. Cei mai mulți sunt sceptici cu privire la acest „târg”, întrebându-se, firesc, de ce Real nu îi achită direct clauza de reziliere, dacă tot urmează să îl transfere în viitorul apropiat.
Unul dintre motive ar fi reprezentat de vâlva care s-ar crea în jurul acestei mutări. O trecere de la Atletico direct la Real ar fi mult mai dificil de tolerat pentru suporterii „los colchoneros” decât varianta prezentată mai sus. Falcao este un adevărat idol pe Vicente Calderon, iar o astfel de trădare ar fi greu de digerat.
Pe de altă parte, lui patronul lui Monaco îi convine de minune această variantă, echipa pe care o conduce obținând o vizibilitate maximă în media din întreaga lume. Pe lângă publicitatea creată, Falcao ar urma să fie și un deschizător de drumuri. Cum fotbaliștii de mare valoare sunt mai degrabă reticenți în privința transferului la un club fără un background deosebit, așa cum este în acest moment Monaco, achiziționarea „Tigrului” poate deveni un exemplu. Dacă un fotbalist de talia lui acceptă o astfel de ofertă, cu certitudine alți jucători nu vor mai fi la fel de circumspecți în cazul unei oferte venite din partea francezilor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER